Exportul şi importul listelor de adrese
După ce aţi creat listele de adrese de bannere permise sau blocate, le puteţi utiliza în mod repetat: de exemplu exportaţi adrese de bannere într-o listă similară de pe alt computer unde este instalată aplicaţia Kaspersky Internet Security.
Pentru aceasta:
- Efectuaţi procedura de export – copiaţi înregistrări din listă într-un fişier.
- Mutaţi fişierul salvat pe un alt computer (de exemplu, îl trimiteţi prin e-mail sau utilizaţi un suport de date amovibil).
- Efectuaţi procedura de import – adăugaţi înregistrările din fişier la lista de acelaşi tip de pe alt computer.
Atunci când exportaţi lista, puteţi copia numai elementele selectate din listă sau întreaga listă. Atunci când importaţi lista, puteţi opta pentru adăugarea elementelor noi la lista existentă sau pentru înlocuirea listei existente cu cea importată.
Pentru a exporta adrese de bannere din lista de adrese URL permise sau blocate, efectuaţi următorii paşi:
- Deschideţi fereastra de setări ale aplicaţiei.
- În partea stângă a ferestrei, în secţiunea Centru protecţie, selectaţi componenta Antibanner.
- În partea dreaptă a ferestrei, în secţiunea Suplimentar, faceţi clic pe butonul Setări de lângă numele listei din care trebuie să copiaţi adrese într-un fişier.
- În fereastra Adrese URL permise (sau Adrese URL blocate) care se deschide, bifaţi casetele de lângă adresele pe care trebuie să le includeţi în fişier.
- Faceţi clic pe linkul Export pentru a deschide fereastra acre vă oferă să exportaţi numai elementele evidenţiate.
În această fereastră puteţi efectua una dintre următoarele acţiuni:
- faceţi clic pe butonul Da dacă trebuie să includeţi în fişier numai adresele selectate;
- faceţi clic pe butonul Nu dacă trebuie să includeţi în fişier întreaga listă.
- În fereastra care se deschide, introduceţi un nume pentru fişierul pe care doriţi să îl salvaţi şi confirmaţi salvarea.
Pentru a importa adrese de bannere dintr-un fişier în lista de adrese URL permise sau blocate, efectuaţi următorii paşi:
- Deschideţi fereastra de setări ale aplicaţiei.
- În partea stângă a ferestrei, în secţiunea Centru protecţie, selectaţi componenta Antibanner.
- În partea dreaptă a ferestrei, în secţiunea Suplimentar, faceţi clic pe butonul Setări de lângă numele listei în care trebuie să adăugaţi adrese dintr-un fişier.
- În fereastra Adrese URL permise care se deschide (sau în fereastra Adrese URL blocate), faceţi clic pe linkul Import.
Dacă lista nu este goală, se deschide o fereastră care vă oferă să adăugaţi elemente de importat. În această fereastră puteţi efectua una dintre următoarele acţiuni:
- faceţi clic pe butonul Da dacă trebuie să adăugaţi înregistrări din fişier în listă;
- faceţi clic pe butonul Nu dacă doriţi să înlocuiţi înregistrările existente cu lista din fişier.
- În fereastra care se deschide, selectaţi fişierul cu lista de înregistrări pe care doriţi să o importaţi.
|