Activarea şi dezactivarea controlului utilizatorului
Aveţi posibilitatea să activaţi şi să dezactivaţi individual Controlul parental pentru fiecare cont. De ex., nu este necesar controlul activităţii unui utilizator adult al contului de administrator – pentru acesta se poate dezactiva Controlul parental. Pentru alţi utilizatori a căror activitate trebuie controlată, Controlul parental se va activa şi configura, de exemplu, prin încărcarea configurării standard dintr-un şablon.
Pentru activarea sau dezactivarea Controlului parental există următoarele modalităţi:
- din fereastra principală a aplicaţiei;
- din fereastra Control parental;
- din fereastra de setări a Controlului parental;
Aveţi posibilitatea să activaţi sau să dezactivaţi Controlul parental pentru contul curent utilizând meniul contextual al pictogramei aplicaţiei.
Pentru a activa sau dezactiva Controlul parental al unui cont din fereastra principală, efectuaţi paşii următori:
- Deschideţi fereastra principală a aplicaţiei şi selectaţi secţiunea Control parental din partea stângă a ferestrei.
- În partea dreaptă a ferestrei, în secţiunea contului de utilizator, faceţi clic pe butonul dacă doriţi să activaţi Controlul parental pentru contul selectat. Dacă doriţi să dezactivaţi Controlul parental, faceţi clic pe butonul .
Pentru a activa sau dezactiva Controlul parental al unui cont din fereastra Control parental:
- Deschideţi fereastra principală a aplicaţiei şi selectaţi secţiunea Control parental din partea stângă a ferestrei.
- În partea dreaptă a ferestrei, faceţi clic în secţiunea contului de utilizator pentru care doriţi să activaţi sau să dezactivaţi Controlul parental.
Se deschide fereastra Control parental.
- Deschideţi fila Setări şi selectaţi secţiunea Setări cont utilizator din partea stângă a ferestrei.
- În partea dreaptă a ferestrei, faceţi clic pe caseta Activare control utilizator dacă doriţi să activaţi Controlul parental al contului. Debifaţi caseta în cazul în care Controlul parental al contului trebuie dezactivat.
- Faceţi clic pe butonul Aplicare pentru a salva modificările pe care le-aţi efectuat.
Pentru a activa sau dezactiva Controlul parental al unui cont din fereastra Control parental:
- Deschideţi fereastra de setări ale aplicaţiei.
- În partea stângă a ferestrei, în secţiunea Setări avansate, selectaţi componenta Control parental.
- În partea dreaptă a ferestrei, selectaţi utilizatorul pentru care doriţi să activaţi sau să dezactivaţi Controlul parental.
- Faceţi clic pe butonul Control de deasupra listei de utilizatori pentru a activa Controlul parental al contului. Dacă doriţi să dezactivaţi Controlul parental al contului, faceţi clic pe butonul Dezactivare.
Pentru a activa sau dezactiva Controlul parental pentru contul curent din meniul contextual al pictogramei aplicaţiei:
- Faceţi clic dreapta pentru a deschide meniul contextual al pictogramei aplicaţiei.
- Selectaţi Activare Control parental dacă doriţi să activaţi controlul contului curent. Selectaţi Dezactivare Control parental dacă doriţi să dezactivaţi controlul contului curent.
|